CÂND ALEGEM DRAGOSTE CU DE TOATE ?

Cei mai mulți dintre noi alegem să urmăm cursul tradițional al vieții: ne naștem, creștem, ne bucurăm sau nu de copilărie și adolescență, ne grăbim sau nu să devenim adulți…cel puțin în acte, apoi decidem să ne căsătorim și să avem copii. Sau invers, după cum ne pricepem. Mai rar ne întrebăm dacă vom fi părinți buni, dacă ar fi cazul să mai citim o carte despre psihologia copiilor, dacă ne-ar prinde bine să cerem sfatul celor care chiar știu mai multe decât știm noi. Dacă suntem deja mari și putem face copii, cel mai probabil e ca și cum știm să-i creștem. Ce bine ar fi!

Doar că… noi am crescut cu dragoste și critică, cu dragoste și comparații, cu dragoste și pedepse, cu dragoste și bătaie… Neintenționat și total neplanificat am învățat gustul dragostei în combinație cu ceva rău și asta ducem mai departe. Am învățat că altfel nu se poate. Nu știm că există altfel. Ori poate am văzut altfel la alții, dar fiind ceva necunoscut, am ales să rămânem la ce știm mai bine și anume dragoste cu de toate rele.

Doar că… altfel este mai bine. Altfel e dragoste cu dragoste, dragoste cu răbdare, dragoste cu vorbe înțelepte, dragoste cu recunoștință, dragoste cu limite sănătoase, adică dragoste cu de toate bune.

E destul de provocator să alegem dragoste cu de toate bune, mai ales dacă asociem ceea ce am învățat de la părinți cu dovada de apreciere pentru tot ceea ce au facut pentru noi, dacă asociem alegerea unei căi diferite de a ne crește copiii cu trădarea față de părinți, dacă nu suportăm decepția părinților atunci când le zicem “mamă, tată, nu așa, ci altfel…” explicându-le și de ce altfel.

E greu să ne creștem copiii cu dragoste cu de toate bune pentru că nu știm cum se face bine și trebuie să învățam. Ne temem că nu vom reuși, ne temem de acele amintiri din copilărie că nu suntem pricepuți, că vom eșua. Suntem reactivi sau ne retragem ori de câte ori o vorbă, un gest, o întâmplare ne trimit în trecut, atunci când eram mici și neajutorați. La fel vom face și cu copiii noștri, doar dacă nu vom decide că ne dorim cu tot dinadinsul să fim mai buni pentru noi și pentru copiii noștri.

Cu ce începem? Decidem să nu mai asociem felul diferit de a ne crește copiii cu dragostea și recunoștința față de părinții noștri. Acceptăm faptul că părinții noștri au făcut cum au știut mai bine, cu ce au avut și nimic din ce vom face diferit nu va schimba ceea ce simțim pentru ei. Dacă părinții noștri au fost crescuți în sărăcie, dacă au cunoscut perioada de după război, dacă au simțit pe pielea lor ce înseamnă să nu ai siguranța zilei de mâine, din păcate nu aveau cum să scape de sentimentul de nesiguranță atât de necesar unui trai liniștit și senin. Dacă părinții noștri au fost crescuți în bogăție, dacă au cunoscut suficiența materială, din păcate sunt foarte mari șanse să fi cunoscut și ce înseamnă să aștepți să fii îmbrățișat de părinți, să aștepți să fii văzut, să aștepți să ți se ofere atenție.

Hrana emoțională este cea care ajută copilul să crească frumos, iar rețeta este dragoste cu de toate bune.

Putem alege să ne creștem copiii cu dragoste cu de toate bune, sau așa cum am învățat de-a lungul anilor. Oare ce ne determină să alegem prima variantă?