CE ÎNSEAMNĂ RĂZBOIUL ÎN VIAȚA COPIILOR ȘI ADOLESCENȚILOR

Atunci când începe un război între două țări, una este cea care atacă și alta este cea atacată. Una încalcă grav hotarele și dreptul la viață pașnică a celeilalte țări, aducând suferință și în propria casă, prin forțarea militarilor săi de a-și risca viața într-un război cu care, poate, nu sunt de acord. Un război dezechilibrează drastic o familie atunci când impune bărbaților să plece, cu riscul de a nu se mai întoarce vreodata la soție și copii. Femeile rămân singurele responsabile de tot ce înseamnă gestionarea unei familii, inclusiv schimbarea rolului de părinte într-o familie cu doi părinți în părinte singur (excepție făcând familiile în care ambii părinți sunt cadre militare). Peste noapte, copiii pierd susținerea unei persoane de atașament, astfel sunt nevoiți să se confrunte cu o frică imensă atât pentru viața părinților, cât și pentru prezentul și viitorul propriu.

Copiii au învățat confortul în familia de origine, alături de tata și mama, grijile lor fiind cele obișnuite, de copii, în legătură cu ce mănâncă, cu cine se joacă, ce sarcini au de îndeplinit, ce teme au de făcut, cum să se înteleagă cu educatorii și profesorii ca să nu cumva să fie certați sau pedepsiți de părinți, cum să fie plăcuți de semeni, cu ce să se ocupe după școală, ce facultate să aleagă atunci când vor fi mai mari, cum să se descurce singuri, fără ajutorul părinților și multe altele. Sunt griji care le provoacă frici mai puțin intense sau mai intense, mai de scurtă sau de lungă durată, în funcție de cât de mult timp se îngrijorează.

Ce este specific pentru aceste frici este că puține dintre ele sunt în legătură cu viața celor dragi, dacă cei dragi nu au probleme de sănătate. Însă un război schimbă instant dinamica, aducând în prim plan frica pentru viața persoanei de atașament, iar această frică impactează într-un mod aparte funcționarea creierului copiilor si, în consecință, a răspunsului corpului acestora la factorii înalt anxiogeni. Dintr-odata tata trebuie să-și părăsească familia pe care o îngrijea, să nu mai fie aproape de copiii care nu sunt pregătiți să rămână doar cu un părinte, chiar și pentru o perioadă mai scurtă de timp. Dintr-odata pe lângă fricile obișnuite vârstei, care nu dispar, a apărut neanunțată una enormă, pe care copiii nu știu cum să o gestioneze, frica de moarte prematură a părintelui încă tânăr.

Anxietatea la copii și adolescenți se manifestă în două moduri, uneori intercalat:
-comportamente de internalizare: pierderea plăcerii pentru activitățile practicate, autovătămare, rezultate slabe la școală, izolare socială, întreruperea legăturilor cu prietenii, îndepărtarea de părinți;
-comportamente de externalizare: iritabilitate și accese de furie îndreptate spre exterior, conflicte cu părinții, profesorii, conflicte cu semenii.
Orice conflict armat perturbă grav satisfacerea nevoilor fiziologice și emoționale ale persoanelor implicate, copiii fiind afectați cel mai mult, din cauza influenței asupra procesului de dezvoltare fizică și psihică a acestora, cu repercusiuni la vârsta adultă.

Nevoi fiziologice:

Odată cu începerea războiului ucrainenii au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, din cauză că oricând puteau deveni ținta bombardamentelor. Copiii și adolescenții, împreună cu familiile lor, au ajuns fie la rude, în zone fără război, fie în alte țări europene, fiind cazați în centre pentru refugiați sau apartamente, în funcție și de puterea lor financiară. Centrele pentru refugiați diferă semnificativ de la o țară la alta, de la un oraș la altul, chiar de la un sector la altul. Sunt centre care se apropie oarecum de condițiile de trai precedente, fiind organizate în cămine studentești, astfel oferind posibilitatea la spațiu personal fiecărei familii. Însă centrele situate în săli de sport eșuează în a oferi copiilor acel spatiu în care ei să se simtă protejați, nefiind limitate clar, prin pereți, zone separate pentru fiecare familie. Pentru fetele adolescente și femei a fost extrem de dificil să locuiască, chiar și pentru o vreme scurtă, împărțind un spațiu nedelimitat cu băieți și bărbați străini. La fel de anxiogen a fost și traiul în corturi, mai puțin ofertant în ceea ce priveste condiții decente de trai. Fiind nevoiți să-și părăsească locuințele, copiii au lăsat în urmă lucruri personale cu semnificație aparte pentru ei, au lăsat spații în care se simțeau în siguranță, unde se refugiau când aveau nevoie și despre care știau că sunt doar ale lor.

Imposibilitatea părinților de a lucra și a avea un venit stabil a redus considerabil accesul copiilor și adolescenților la o dieta sănătoasă, necesară unei dezvoltări echilibrate. Ca refugiați mâncau ce li se aducea, fără să poată alege se să mănânce, fără să poată găti după cum le place și după cum s-au obișnuit. O dietă sănătoasă conține cereale, carne albă, pește, boboase, verdețuri, legume și fructe, vitamine și minerale. Mulți copiii refugiați nu au mai avut acces la aceste alimente folositoare, din cauza limitărilor financiare ale părinților și opțiunilor alimentare prestabilite din centre, trecând la produse de calitate slabă. Consumul acestor produse deficitare (carbohidrați, zaharuri, grăsimi rele) nu doar că nu susțin creșterea organismului tânăr, ci și o încetinesc, prin declanșarea constantă a unor procese inflamatorii. Astfel, crește riscul de îmbolnăvire (stresul cronic și anxietatea slăbesc sistemul imunitar).

În condiții de stres și anxietate, perturbarea somnului reprezintă un simptop tipic atât la adulți, cât și la copii și adolescenți. Igiena somnului nesănătoasă influentează negativ dezvoltarea creierului, din cauza scurtării procesului de recuperare care are loc pe timpul nopții și a dezechilibrului în ritmul de veghe și somn. Copiii și adolescenții aflați în permanență sub influența stresului și a anxietății petrec mult mai mult timp decât indicat în fața telefoanelor, excitând la maximum sistemul nervos, dormind mai puțin sau mai mult, având un somn agitat, eșuând să se odihnească suficient.

Nevoi emoționale:
Pentru a se dezvolta echilibrat, copiii și adolescenții au nevoie că părinții și ceilalti adulți care îi îngrijesc (familia extinsă, profesorii) să le satisfacă nevoile emoționale de bază.

Copiii victime ale războiului rămân cu aceste nevoi nesatisfăcute, fapt care provoacă stări de stres și anxietare, care netratate, duc la apariția tulburărilor de anxietate și depresie și a altor tulburări ale traumei.

Fiind nevoiți să trăiască în conditii de război, sau să emigreze, copiii nu mai au parte de acel atașament securizant atât de necesar într-o perioadă crucială pentru dezvoltarea lor. Nu mai simt siguranța și stabilitatea pe care o simțeau când locuiau în pace, cu părinții și (poate) familia extinsă. Atașamentul este perturbat, nu mai simt sprijin și acceptare pentru că fie nu mai au de la cine, fie adulții sunt prea preocupați de supraviețuire, încât nu mai sunt capabili să fie prezenți pentru copiii lor. Ba mai mult, unii adolescenți preiau voluntar sau involuntar rolul părintelui absent și, odată cu acest rol, sarcinile și grijile adultului (parentificare). Odată cu îndepărtarea de îngrijitori, copiii pot deveni victime ale violenței sexuale, sunt răpiți și duși pe teritoriul țării invadatoare (copiii din sistemul de protecție au fost duși în Rusia și supusi procesului de rusificare - refuzul identității actuale și impunerea identității țării invadatoare), pot fi martori la violențe asupra membrilor familiei, sau victime în bombardamente asupra căminelor, școlilor și spitalelor.

Copiii ai căror părinți au decis să rămână în casele lor, la fel ca și cei care și-au părăsit locuințele au pierdut din autonomia pe care o aveau înainte, nu mai au aceeași libertate de a-și testa competența în activități pe care le aveau înainte, iar sentimentul identității este puternic pus la încercare, ținând cont de faptul că tot ce au lasat în urmă (în cazul copiilor plecați) sau nu mai recunosc (în cazul copiilor rămași) a contribuit la formarea identității lor (ucraineni, locuitori ai orașelor de baștină, parte a comunităților). Foarte mulți copii și adolescenți au fost nevoiți să întrerupă activitățile extrașcolare (sport sau artă) din cauză că, fie nu mai au unde merge, fie trebuie să stea la adapost, sau din cauză că în țările unde locuiesc acum sunt limitați de necunoașterea limbii și/sau de lipsa resurselor financiare. Referitor la studii, sunt puțini copii automotivați să învețe în orice condiții, fără supravegherea adulților. Marea majoritate a copiilor și adolescenților este vulnerabilă în fața adversităților găsind dificil să continue să învețe la fel ca înainte de război. Acest lucru îi face susceptibili la a învăța mai puțin, mai superficial, sau chiar a renunța la școală, cu sanse mari la o viață în sărăcie și probleme de sănătate mintală. În același timp, unii adolescenți care în 2022 erau în ultimul an de liceu și urmau să se înscrie la o facultate, s-au găsit în imposibilitatea de a păstra alegerea inițială, fiind nevoiți să aleagă o altă facultate, a cărei activitate nu a fost influențată de război. De asemenea, copiii de 5-6 ani, care urmau să intre în ciclul primar sau erau în clasa 1-a, au pierdut dreptul de a învăța față în față și a socializa cu colegii.

Din cauza războiului și a stresului continuu, mulți părinți au devenit indisponibili emoțional, irascibili sau instabili, alternând stări emoționale pozitive cu cele negative, limitând în acest fel libertatea copiilor și adolescenților de a-si exprima emoțiile și nevoile. Copiii și adolescenții înțeleg repede că părinții nu îi mai pot asculta și accepta nevoile, astfel încât nici nu mai are rost să și le exprime, mai ales că, de multe ori, ei sunt certați sau pedepsiți pentru că au cerut ceva ce părinții nu le pot oferi sau pentru că sunt furiosi sau neascultători.

Schimbarea condițiilor de trai împiedică sau limitează șansele copiilor și adolescenților la joacă și spontaneitate. Este mai dificil să se joace atunci când sunt îngrijorați în permanență de ce se întâmplă în jurul lor, când simt că viața lor nu e cum și-ai dori să fie, când simt frustrare față de nedreptatea care li s-a facut odată cu începerea războiului. Creierul anxios are nevoie de efort pentru a fi și spontan, pentru a se relaxa și a se bucura de micile momente plăcute alături de oamenii apropiați. E și mai problematic atunci când și oamenii apropiați se simt pierduți și nu mai știu cum să zâmbească.
Pentru a se dezvolta echilibrat, copiii și adolescenții au mare nevoie de limite realiste și de abilitatea de a se controla. Limitele realiste (sănătoase, adaptate vârstei copiilor) sunt stabilite și practicate de părinți și ceilalti adulții responsabili de creșterea și educația copiilor. Cu ajutorul acestor limite copiii și adolescenții învață să coexiste în comunitate, respectându-i pe ceilalți și respectându-se și pe ei înșiși. Doar învățând ce este autocontrolul ajung să devină adulți funcționali, dezvoltând personalități sănătoase. Copiii și adolescenții ai căror părinți nu le pot fi cu adevărat alături (fizic sau emoțional), care nu se pot baza pe alti adulți, sau pe comunitate, adoptă destul de repede un comportament dezadaptativ, care se manifestă prin încălcarea limitelor celorlalți, prin nerecunoasterea limitelor personale pe care să le facă cunoscute celorlalți, prin iritabilitate și accese de furie, la bază fiind sentimentul de frică necontrolată în fața necunoscutului.

Trauma de război intervine în procesul de dezvoltare a creierului copilului, lucru care uneori se poate observa doar la vârsta adultă. Se intervine asupra procesului de formare a structurilor neuronale responsabile de reacția la stres, ceea ce duce la vulnerabilitate crescută în fața factorilor stresori la vârsta adultă (mai multe situații sunt percepute ca fiind stresante, ceea ce determină eliberarea mai frecventă a hormonilor stresului).

O perioadă lungă de timp, foarte mulți copii și adolescenți ajunși în centrele de refugiați și apartamente în România, au refuzat să învețe limba română, pentru a putea fi integrați în sistemul educațional românesc. Ei nu voiau să rămână în România, ci voiau să se întoarcă acasă, cu atât mai mult cu cât aveau prieteni și colegi care în continuare se aflau în Ucraina, la decizia familiilor lor. În special, adolescenții plecați nu înțelegeau de ce ei au trebuit să plece, de ce nu se pot întoarce, pentru a putea fi alături de prietenii lor. Acest subiect a stat la baza certurilor constante între adolescenți și părinții lor, influențându-le negativ relația și așa pusș la încercare de schimbările hormonale și de dispoziție tipice vârstei.

Sunt totuși și copii și adolescenți care au acceptat schimbarea și au facut și fac tot posibilul să se integreze cât mai bine în societatea care i-a primit și le-a oferit sprijin într-o perioadă extrem de dificilă pentru ei. Au început să învețe limba română, cei care au peste 17 ani s-au angajat și lucrează part-time. O parte dintre adolescenții care au terminat ciclul preuniversitar ucrainean s-au înscris la facultăți în România, continuând, astfel studiile, chiar dacă inițial făcuseră alegerea în favoarea unei facultăți din Ucraina.

Chiar dacă cei mai rezilienți au reușit să-și regăsească un oarecare echilibru emoțional și mental, departe de casă, de familia extinsă, de prieteni și colegi, departe de locurile pe care le iubeau și de care nu se gândeau să se despartă, dacă războiul s-ar termina și ar putea să se întoarcă acasă, sunt sigură că marea majoritate ar alege imediat viața în Ucraina.

Si totuși, atât timp cât războiul continuă, copiii și adolescenții ucraineni învață să accepte viața nouă, altfel, cea din timpul războiului, acasă, cu sunetele alarmelor de atenționare și a exploziilor mai depărtate sau mai apropiate, cu prieteni plecați, cu școală online, cu străzi pustii și sistem nervos simpatic mai mereu în alertă. Sau departe de casă, departe de pericol, dar cu aceeași durere a pierderii vieții anterioare, a comunității, a echilibrului familiei, cu aceeași speranță la pace și la dreptul de a trăi o viața fără frică.