DE CE NE DORIM RELAȚII BAZATE PE ATAȘAMENT?

Care sunt consecințele lipsei atașamentului?

Adulții atașați de copiii lor si conștienți de ritmul de dezvoltare a creierului, cunosc provocările cu care se confruntă copiii de-a lungul timpului. De aceea ei aleg conștient să lucreze la relațiile de atașament cu copiii lor, valorificând fiecare ocazie de a le arată copiilor cum să-și controleze emoțiile, cum să devină conștienți de sentimentele proprii și ale altora. Acești adulți nu uită că, de cele mai multe ori, copiii nu doresc sau nu planifică să fie neatenți sau neascultători, visători sau neimplicați, supărați sau abuzivi. Ei doar nu sunt capabili deocamdată să facă față, de unii singuri, emoțiilor puternice. Copiii au nevoie ca adulții din viața lor (părinți, profesori, etc.) să-i accepte și să-i ajute necondiționat până vor fi ei înșiși capabili să se ajute.

Se spune că tulburările de comportament ale unui copil sunt oglinda sufletului părintelui. Parafrazând, putem adăuga că tulburările de comportament ale unui elev sunt oglinda sufletului profesorului (un părinte ”adoptiv”). Problemele de comportament ale unui elev (refuzul de a invata, atitudine agresiva fata de profesor, etc.) care se manifestă doar la orele unui anumit profesor, este un semnal de alarmă care se referă la profesor și foarte puțin la elev. De ce și la elev? Deoarece se întâmplă ca elevul să vină la școală cu problemele de acasă, astfel suprapunându-se cu procesul de învățare.

Un profesor atașat de elev îl va susține cu fiecare ocazie, pe când un profesor detașat, neimplicat din punct de vedere emoțional, va percepe solicitările elevului ca pe o povară de care vrea mai repede să se debaraseze, folosindu-si autoritatea. Atunci când profesorul recurge la putere, el nu are parte de relații calde, plăcute și prietenoase cu elevii săi. Doar dacă alege să nu aplice puterea, poate avea influență asupra elevilor.

Din cauză că la vârstă fragedă elevul nu deține instrumentele necesare pentru a face față rigidității venite din partea profesorului, acesta poate ajunge într-un haos emoțional, în dificultatea sau chiar imposibilitatea de a face față emoțiilor. În acest context, de cele mai multe ori în situații de mare sensibilitate, se iau decizii neinspirate, cu consecințe mai mult sau mai puțin grave. Adesea comportamentele inadecvate ale elevului reprezintă tentative mascate de a interacționa direct cu profesorul, chiar dacă pentru profesor interacțiunea este problematică.

Relațiile lipsite de atașament dintre profesor și elev încurajează comportamentul de opoziție al elevului față de profesor, comportament care se manifestă prin agresivitate verbală și nonverbală, absenteism, refuzul de a învăța sau de a fi activ la ore. De asemenea, refuzul profesorului detașat de a le vorbi copiilor despre sentimente în general, și despre cele care se referă la relația profesor – elev în particular, îi privează și pe profesor și pe copii de oportunitatea de a se dezvolta și de a se cunoaște mai bine.

Un elev criticat frecvent de profesor pentru modul în care răspunde la ore, foarte probabil va adopta, prin neuronii oglindă, aceeași atitudine critică față de profesor și, prin extensie, față de materia și față de orele acelui profesor. Ba mai mult, va ajunge să creadă că nu are înclinație către materia dată, chiar dacă inițial era interesat de aceasta. Elevul va invata din ce in ce mai putin la materia data, isi va pierde increderea in el pentru ca nu mai are rezultate bune, doar gandul la materie si la profesor ii va produce disconfort, motiv pentru care va reduce la minimum contactul cu profesorul. La fel, profesorul va evita contactul cu elevul, în acest mod întărind relația deficitară dintre cei doi.

Pentru asigurarea stării de bine, este necesar devotamentul față de binele altor persoane. Tinand cont de faptul ca in relatia adult – copil, adultul este cel responsabil de relatie, in relatia profesor – elev, profesorul este cel care poate imbunatati relatia cu elevul, acceptand importanța și eficacitatea atașamentului.

Spre exemplu, un profesor este deranjat de neatenția elevului și de neimplicarea lui la ore. Profesorul își exprimă nemulțumirea printr-un comentariu critic. La nivel neuronal, crește secreția de cortizol – hormonul stresului - atât la profesor, cât și la elev, elevul adoptă și alte atitudini ofensive, astfel încât situația s-a agravat, în loc să se remedieze. Însă în situația în care profesorul decide să nu mai comenteze critic, ci în schimb, să-și ia timp și să discute cu elevul, față către față și să-l întrebe care este cauza neimplicării lui, sunt foarte mari șanse ca elevul să zică adevărul și astfel ambii să se apropie destul de rapid de soluționarea unei probleme care altfel, ar fi escaladat. Elevii ”greu de controlat” au nevoie de ajutor pentru a se controla intern, nu extern, iar această abilitate apare doar în relații în care nevoile tuturor sunt respectate. Atunci când profesorul ignoră sentimentele elevilor, aceștia își pierd stabilitatea emoțională, devenind frustrați, indisponibili emoțional.

Într-o relație bazată pe atașament împotrivirea este foarte rar întâlnită. Chiar și la orele mai puțin curioase, elevii se implică, dacă au o relație de încredere cu profesorul.

Deși este provocator la început, doar dezvoltând relații echilibrate, bazate pe atașament, putem crea în școli un mediu propice pentru creștere, atât intelectuală, cât și emoțională, pentru elevi și profesori deopotrivă.